DESPRE ROMÂNIA

ROMÂNIA - DESCRIERE ŞI HĂRŢI

România este o țară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est. De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus sau a celui Austro-Ungar.

România a devenit stat suveran în 1859 prin unirea dintre Moldova și Țara Românească condusă de Alexandru Ioan Cuza și a fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu.
În 1918, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut extinderea teritorială maximă din istoria României (295.641 km 2).
În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), România Mare (Întregită), sub presiunea Germaniei condusă de Hitler și colaborarea guvernului pro-nazist condus de Gigurtu, a încetat să mai existe prin cedarea de teritorii Ungariei (nordul Transilvaniei),Bulgariei (Cadrilaterul) și Uniunii Sovietice (Basarabia, Herța și Bucovina de nord). După abolirea regimului lui Antonescu de la 23 august 1944 și întoarcerea armelor contra Puterilor Axei, România s-a alăturat Puterilor Aliate (Anglia, Statele Unite, Franța și Uniunea Sovietică) și a recuperat nordul Transilvaniei, fapt definitivat prin Tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februarie 1947.
La momentul destrămării Uniunii Sovietice și a înlăturării regimului comunist instalat în România (1989), țara a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
România este o republică semi-prezidențială. Este a noua țară după suprafața teritoriului (238 391 km²) și a șaptea după numărul populației (peste 19 milioane locuitori) dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al ei și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori). În 2007, orașul Sibiu a fost ales Capitală Europeană a Culturii. România este membru al NATO (din 29 martie 2004), al Uniunii Europene (de la 1 ianuarie 2007), al Uniunii Latine, al Francofoniei și al O.S.C.E.

DATE DIN SILVICULTURA ROMÂNIEI

Silvicultura Pădurile din România sunt printre cele mai bune din Europa, având un istoric de gospodărire eficace, prin care au ajuns la un standard înalt și un potențial economic important. În anul 2005, sectorul contribuia cu peste 9% la exporturile țării, reprezentând 3,5% din PIB.

Pădurile și alte terenuri cu vegetație forestieră (6.742,8 mii hectare) reprezintă 28,28% din fondul funciar al României. Acesta este compus din păduri (6.233 mii hectare), reprezentând 92,4% și alte terenuri acoperite cu vegetație forestieră. Ponderea suprafețelor împădurite în totalul suprafeței României se situează sub media europeană și cu mult sub nivelul pe care cercetătorii îl consideră ca fiind un prag minim posibil, având în vedere condițiile naturale ale țării (32-35%).
Se previzionează că 65% din suprafața națională totală de pădure va fi retrocedată persoanelor private și autorităților publice locale. În prezent, proprietarilor privați li se cere să se asocieze, să-și înființeze ocoale silvice și să angajeze personal silvic sau să contracteze servicii silvice de la Regia Națională a Pădurilor Romsilva sau de la alte ocoale silvice. Până în anul 2010, s-au înființat 106 ocoale silvice, care administrează peste 1.000.000 ha de pădure.
Deși se poate urmări activitatea de pe parcelele de pădure aflate în proprietatea Romsilva sau a persoanelor care dețin astfel de suprafețe în parcurile naționale, controlul asupra proprietarilor privați de pădure, aflați în afara parcurilor naționale, constituie o problemă importantă. Actualmente, se estimează că se exploatează ilegal 100.000 metri cubi de lemn pe an.
Capacitatea de atingere a potențialului economic din sectorul forestier este limitată și de slaba accesibilitate a majorității pădurilor. Drumurile forestiere din România acoperă mai puțin de 42.000 km (ceea ce înseamnă circa 6,5 m/ha), reflectând cea mai slabă densitate din Europa. Ca urmare, peste 2 milioane ha de pădure sunt practic inaccesibile, indiferent dacă este vorba de desfășurarea activităților de gospodărire sau de exploatare.
Suprafața fondului forestier a înregistrat o creștere cu 0,9%, până la 6.484.572 hectare, la 31 decembrie 2007 comparativ cu 31 decembrie 2006. Volumul de masă lemnoasă recoltată în cursul anului 2007, conform reglementărilor legale, a fost de 17.238 mii metri cubi, cu 9,9% mai mare față de anul precedent. În anul 2007, s-au realizat lucrări de împăduriri pe o suprafață de 10.716 hectare, cu 31% mai puțin față de 2006.
România are în total 6,3 de milioane de hectare de pădure, dintre care 4,2 milioane se află în proprietatea statului. Se estimează că în perioada 1995-2010 au fost distruse prin tăieri ilegale aproximativ 127.000 de hectare. Dintre acestea, 95.000 de hectare au fost rărite, iar restul au fost pur și simplu rase. În anul 2007, în România au fost tăiați ilegal 175.743 de metri cubi de pădure.
În România se taie legal 17 milioane de metri cubi. La nivel național, în ultimii cinci ani, tăierile ilegale descoperite sunt de circa 175.000 – 180.000 de metri cubi pe an.
În anul 2004, România a exportat lemn în valoare de 832 de milioane de euro, cu un preț mediu de 20 de euro pe metrul cub.

Vânătoarea Fondul de vânătoare al României este de 22 de milioane de hectare, împărțit în 2.100 de fonduri de vânătoare. Suma totală, anuală, încasată la bu­ge­tul de stat de pe urma vânatului este de 600 de mii de euro, din care 200 de mii provin de la AGVPSR.

În sezonul mai 2008 - mai 2009, în pădurile României existau 167 de mii de căprioare, iar cota de vânătoare a fost de 10.200 de exemplare, din care au fost împușcate 9.000. Au fost 59.218 mistreți, o cotă de vânătoare de 16.660, împușcați 14.000. S-au numărat 1,41 milioane iepuri, la o cotă de 134.000, din care au fost sacrificați - 113.000. Au fost înregistrați 367.000 de fazani, la o cotă de 69.000, din care împușcați - 56.000.

AGRICULTURA ROMÂNIEI

Agricultura României România are o suprafață agricolă de 14,8 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt ocupate cu terenuri arabile. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate. Valoarea producției agricole din România a fost de 64,4 miliarde lei în anul 2010. Producția vegetală a fost în valoare de 43,4 miliarde lei (67,5%), cea animală de 20,4 miliarde lei (31,6%), iar serviciile agricole s-au cifrat la 557,2 milioane lei (0,9%). În anul 2009, valoarea totală a producției agricole a fost de 59,9 miliarde lei (scădere), și de 66,9 miliarde lei în 2008 (creștere 40%).

În anul 2009, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 2,1 miliarde de euro și a importat de 3,4 miliarde de euro. În anul 2010, România a avut un deficit extern de peste 700 de milioane de euro la importurile și exporturile de produse agricole. În anul 2011, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 2,9 miliarde de euro și a importat de 3,7 miliarde de euro.
Consumul anual de fructe și legume pe cap de locuitor în România este de aproximativ de 70 – 80 de kilograme, în timp ce media europeană atinge 90 – 100 de kilograme.
Agricultura este cel mai vulnerabil sector al economiei românești, aproape 30% din populație lucrând în acest domeniu. Parcelele mici de pământ și eșecul în adoptarea tehnicilor moderne în agricultură înseamnă că producția din fiecare an este dependentă de capriciile vremii.
Una dintre marile probleme ale agriculturii românești este evaziunea fiscală, evaluată la 2,5 miliarde euro anual în anul 2011.

Suprafața agricolă Având o suprafață agricolă de 14.741 mii hectare (sau 61,8% din suprafața totală a țării) în anul 2005, România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrală și de Est. Deși zone semnificative din suprafața agricolă utilizată sunt clasificate ca fiind zone defavorizate, condițiile pedologice sunt deosebit de favorabile activităților agricole de producție în regiunile de sud și de vest ale țării.
În iulie 2011, suprafața agricolă a României era de 14,7 milioane de hectare, dintre care 9,4 milioane hectare teren arabil (63,9%), 3,3 milioane hectare pășuni (22,4%), 1,5 milioane hectare fânețe(10,2%), 218.000 hectare vii (1,5%) și 206.000 hectare livezi și pepiniere (1,4%).
Suprafața agricolă a României a scăzut ușor de la un an la altul. Transferul suprafețelor de teren către sectorul forestier și al construcțiilor a constituit cauza principală a reducerii suprafeței agricole în ultimii douăzeci de ani. Reducerea suprafețelor de teren, prin includerea acestora în zona urbană, reprezintă un fenomen întâlnit în zonele cu productivitate mai mare, în timp ce schimbarea categoriei de folosință a terenului agricol în cel forestier apare, în special, în zonele defavorizate. Pădurile acoperă o suprafață importantă, însă se situează încă sub potențial.
Conform I.N.S., în 2006 au fost cultivate 991.000 hectare cu floarea-soarelui, 191.000 hectare cu soia și 110.000 hectare cu rapiță. În anul 2009, România a cultivat cereale pe o suprafață de 5,3 milioane hectare, în creștere cu 145.000 ha. În anul 2008, la nivel național, suprafața destinată cerealelor și plantelor tehnice a crescut cu 15% față de anul 2007, de la 5,6 milioane de hectare la 6,6 milioane de hectare.
Suprafața dedicată pomiculturii s-a diminuat după Revoluție. Astfel, suprafața de livezi a scăzut de la 239,5 mii hectare în anul 1989, la 196 mii de hectare în 2001 și 50 mii de hectare în2011.

Subvenții

Media subvențiilor la nivel european este de 270-300 de euro la hectar. În România, fermierii primeau doar 82 de euro în anul 2010. În anul 2011, subvențiile au urcat la 175 euro/ha, valoarea totală a subvențiilor fiind de 1,3 miliarde euro.
În anul 2009, România se afla pe poziția a opta în Uniunea Europeană în funcție de fondurile europene atrase în agricultură, de 2,1 miliarde de dolari, cei mai mari beneficiari fiind Franța (9,87 miliarde de euro), Spania (7,26), Germania (6,9) și Italia (6,08), urmați de Marea Britanie (4,04), Polonia (3,72) și Grecia (3,05).

Producția Agricultura reprezintă 6% din PIB-ul țării (anul 2007), față de 12,6% în 2004. Circa trei milioane de români lucrează în agricultură, aproximativ 30% din totalul persoanelor ocupate (august2009), comparativ cu doar 4-5 procente în țările occidentale. Agricultura României este departe de ceea ce se practică în Europa atât ca producție, cât și ca tehnologie. Produsele „made in România” sunt prezente în cantități mici pe piața externă, în timp ce importurile cresc de la an la an, fostul grânar al Europei în perioada interbelică devenind un importator net, pe anumite segmente - exemplele cele mai concludente sunt carnea, fructele și legumele.
Din punct de vedere al mecanizării, în septembrie 2009 situația se prezintă astfel: România dispune de o dotare cu tractoare și utilaje agricole printre cele mai slabe din Europa, încărcătura pe fiecare tractor fiind de aproximativ 54 de hectare, comparativ cu UE, unde media este de numai 13 hectare. Parcul intern de tractoare se ridică la circa 170.000 de unități, din care circa 80% sunt îmbătrânite. Spre deosebire de Occident, unde tractoarele sunt considerate vechi la 3.000-4.000 de ore, în România încărcătura pe tractor ajunge chiar și la peste 12.000 de ore de utilizare.
Problemele majore ale agriculturii din România sunt: lipsa unor investiții majore în agricultură (nu atât din cauza lipsei fondurilor de finanțare, ci mai degrabă din dificultatea accesării acestora), fărâmițarea pământurilor, litigiile legate de proprietate și tehnologia precară. Produsele românești nu corespund întotdeauna standardelor de calitate ale UE, ceea ce și explică lipsa prezenței pe piețele externe, în timp ce mărfurile din import au invadat rafturile magazinelor autohtone.
Dintre companiile străine, au pătruns pe piața românească giganți precum Smithfield Foods, cu investiții de câteva sute de milioane de euro, Cargill, Bunge, Glencore, Lactalis și Meggle.
La mijlocul anilor '80, România ajunsese la o producție de 8,5 milioane de tone de grâu (1988) și 11,9 milioane de tone de porumb (1985), însă după căderea comunismului, infrastructura agricolă se află în paragină, sistemele de irigații au fost furate sau distruse, parcul de mașini agricole în mare parte casat, suprafața agricolă fiind extrem de fărâmițată.

Productivitatea Cel mai bun an de după Revoluție până în prezent a fost 2008, cu 3.505 kilograme la hectar - peste producția din 1989, dar nu cu mult. Cel mai slab a fost 2003, cu 1.429 de kilograme la hectar.
Producția de cereale s-a ridicat, în 2006, la 15,1 milioane de tone, din care cea de grâu a fost de 5,3 milioane tone, iar cea de porumb - de 8,6 milioane tone. Nivelul producției de cereale a României înregistrat în anul 2007 s-a situat la 7,8 milioane de tone.

Anul	2011	2010	2009
Producția (mil. tone)	20,7	16,7	14,8
Suprafața cultivată (mil. ha)	5,2	5	-

Importurile de cartofi în 2011 au totalizat 89.635 tone, în valoare de 23,4 milioane de euro, reprezentând doar 2% din totalul producției, în timp ce în 2010 au fost de 64.704 tone în valoare de 11,646 milioane euro.

Anul	2011	2010	2009	2008	2007
Producția (mil. tone)	4,1	3,3	4	-	3,6
Suprafața cultivată (mii ha)	243	247	255	268	264

În anul 2009, au fost cultivate 3.000 de hectare cu porumb modificat genetic.

Anul	2011	2010	2009	2008	2007	2006	2005	2004	1985
Producția (mil. tone)	11,6	9,1	5,2	7,8	3,6	8,6	10,4	15	12
Suprafața cultivată (mil. ha)	2,6	2,2	2,1	2,6	2,1	2,5	-	-	-

În anul 2008, prețul cu care se comercializa tona de grâu era de 500 de lei (115 euro/tonă). Prin comparație, în anul 2003 prețul era de 200 dolari/tonă.

Anul	2011	2010	2009	2008	2007	2006	2005	2004	2003	2002	2001	2000	1989
Producția (mil. tone)	7,1	5,6	5,2	7,1	3	5,5	7,4	7,5	2	4,2	7,8	4,2	7,8
Suprafața cultivată (mil. ha)	1,9	2	2,2	1,9	1,9	2	2,5	-	-	-	-	-	-

FAUNA ŞI FLORA ROMÂNIEI 

Pe teritoriul României au fost identificate 3700 de specii de plante din care până în prezent 23 au fost declarate monumente ale naturii, 74 dispărute, 39 periclitate, 171 vulnerabile și 1253 sunt considerate rare. Cele trei mari zone de vegetație în România sunt zona alpină, zona de pădure și zona de stepă. Vegetația este distribuită etajat, în concordanță cu caracteristicile de sol și climă, dar și în funcție de altitudine, astfel: stejarul, gârnița, teiul, frasinul (în zonele de stepă și dealuri joase); fagul, gorunul (între 500 și 1200 de metri); molidul, bradul, pinul (între 1200 și 1800 de metri); ienupărul, jneapănul și arborii pitici (între 1800 și 2000 de metri); pajiștile alpine formate din ierburi mărunte (peste 2000 de metri). În largul văilor mari, datorită umezelii persistente, apare o vegetație specifică de luncă, cu stuf, papură, rogoz și adesea cu pâlcuri de sălcii, plopi și arini. În Delta Dunării predomină vegetația de mlaștină.

Fauna României este în special repartizată în funcție de vegetație. Astfel, pentru etajul stepei și silvostepei sunt specifice următoarele specii: iepurele, hârciogul, popândăul, fazanul, dropia, prepelița, crapul, carasul, știuca, șalăul, somnul; pentru etajul pădurilor de foioase (stejar și fag): mistrețul, lupul, vulpea, mreanul, ciocănitoarea, cinteza; pentru etajul pădurilor de conifere: păstrăvul, lostrița, râsul, cerbul, iar specifice faunei alpine sunt caprele negre și vulturii pleșuvi. În particular, Delta Dunării este sălașul a sute de specii de păsări, incluzând pelicani, lebede, gâște sălbatice și păsări flamingo, protejate de lege (așa cum sunt de altfel și porcii sălbatici și lincși). De asemenea Delta reprezintă un popas sezonal pentru păsările migratorii. Câteva dintre speciile rare de păsări aflate în zona Dobrogei sunt pelicanul creț, cormoranul mic, lopătarul, gâsca cu piept roșu și gârlița mare, dar și lebăda de iarnă.

RELIEFUL ŞI CLIMA ROMÂNIEI

Relieful României este caracterizat prin patru elemente: varietate, proporționalitate, complementaritate și dispunere simetrică, dat fiind numărul mare de forme de relief, repartiția aproximativ egală a principalelor unități de relief (35% munți, 35% dealuri și podișuri și 30% câmpii) și gruparea reliefului. Carpații Românești se extind ca un inel, ce închide o mare depresiune în centrul țării, cea a Transilvaniei. Sunt munți cu altitudine mijlocie, fragmentați, cu un etaj alpin, pășuni alpine și întinse suprafețe de eroziune, a căror altitudine maximă se atinge în vârful Moldoveanu (din Munții Făgăraș), la 2 544 de metri. Pe teritoriul României, Munții Carpați au o lungime de 910 km.

La exterior Munților Carpați se află un inel de dealuri — Subcarpații și Dealurile de Vest — locurile cele mai populate, datorită bogatelor resurse de subsol (petrol, cărbuni, sare) și condițiilor favorabile culturii viței-de-vie și pomilor fructiferi. În est și sud se extind trei mari podișuri (Moldovei, Dobrogei și Getic), dar și Podișul Mehedinți, în timp ce în sud și vest se întind două mari câmpii, Câmpia Română(îngustată spre est) și Câmpia de Vest. Delta Dunării este cea mai joasă regiune a țării, sub 10 m altitudine, cu întinderi de mlaștini, lacuri și stuf. Ceva mai înălțate sunt grindurile fluviale și maritime (Letea, Caraorman, Sărăturile) pe care se grupează satele de pescari. Este un teritoriu descris din Antichitate de numeroși oameni de știință ai vremurilor, printre care Herodot, Strabon, Ptolemeu sau Plinius cel Bătrân. Delta Dunării a fost introdusă în lista patrimoniului mondial al UNESCO în 1991 ca rezervație naturală a biosferei.

România beneficiază de toate tipurile de unități acvatice: fluvii și râuri, lacuri, ape subterane, ape marine. Particularitățile hidrografice și hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziția geografică a țării în zona climatului temperat-continental și de prezența arcului carpatic. Factorul antropic a contribuit la unele modificări ale acestor particularități.
Clima României este determinată în primul rând de poziția sa pe glob, precum și de poziția sa geografică pe continentul european. Aceste particularități conferă climei un caracter temperat continental cu nuanțe de tranziție. Relieful țării are un rol esențial în delimitarea zonelor și etajelor climatice. Munții Carpați formează o barieră care separă climatele continentale aspre din est de cele din vest de tip oceanic și adriatic. În concluzie, clima României este una de tip temperat-continentală, cu patru anotimpuri și este marcată de influențe ale climatelor stepice din est, adriatice din sud-vest, oceanice din vest și nord-vest, păstrându-și totuși identitatea climatului carpato-ponto-danubian.

Precipitațiile sunt moderate, variind de la insuficienta cantitate de 400 mm din Dobrogea la 500 mm în Câmpia Română și până la 600 mm în cea de Vest. Odată cu altitudinea, precipitațiile cresc, depășind pe alocuri 1000 mm pe an.
Primele înregistrări climatice în România s-au făcut odată cu înființarea Institutului Meteorologic Central (în 1884) și cu apariția lucrărilor elaborate de Ștefan Hepites. După 1960 are loc o dezvoltare a rețelei de stații meteorologice, apărând și importante lucrări referitoare la caracteristicile climatice ale spațiului montan, litoral, urban, rural, etc.